Ascultă acest episod aici, sau citește mai jos

Anxietatea înseamnă frică, declanșată de gândurile negative repetitive orientate către viitor, urmată de simptome fizice (ritm cardiac ridicat, transpirație, încordare, migrenă, constipație sau diaree). Aceste gânduri repetitive negative au legătură cu viața de zi cu zi, și mai ales cu persoanele cu care interacționăm. S-ar putea să simți frică de viitor pentru că nu ai încredere în cei care conduc orașul și țara în care trăiești, s-ar putea simți frică în fiecare dimineață înainte să mergi la lucru pentru că ai un șef sau colegi abuzivi.

Nu am putea să gestionăm anxietatea, dacă nu am trata una dintre cele mai importante cauze ale anxietății, anume relațiile interumane. Pentru asta, folosim modelul Karpman, denumit Triunghiul dramei. Îți imaginezi un triunghi cu vârful în jos, vârf care reprezintă poziția lipsită de putere: victima, iar cele două unghiuri sus reprezintă pozițiile de putere: abuzatorul și salvatorul.

Abuzatorul

Tu ai venit la mine în calitate de victimă, pentru că ai fost agresat/ă de un abuzator. În cazul Sorinei, ea este zilnic supusă abuzului verbal din partea soțului, a mamei și a soacrei: „nu știi să faci nimic”, „nu știi să îți crești copii”, „nu ești o mamă «bună»”. Acesta este limbajul abuzatorului, care se poziționează într-o poziție de superioritate victimei, și este mereu pregătit să îi aducă aminte de inferioritatea sa prin expresiile „nu știi să…”, „nu știi ce «trebuie»”. Soluția o oferă tot abuzatorul „«Trebuie» să faci X”, „«Trebuie» să faci cum zic eu”!

Abuzatorul iubește să dea ordine, și chiar crede că are „dreptate”. Când victima nu execută ordinele, va fi primul care va arunca cu „vina”: „este vina ta”, „trebuia să mă asculți”. Abuzatorul te critică: „nu știi să faci nimic”, te învinovățește: „e doar vina ta”, te controlează: „trebuie să faci cum zic eu”, are o atitudine superioară: „eu știu cum trebuie, tu nu”.

Exemplu este managerul la lucru care dă vina pe tine pentru insatisfacția unui client, în familie soțul dă vina pe tine pentru că nu ai parcat unde „trebuia”, pentru că nu știi să îmbraci copilul cum „trebuie”, de fapt „nu știi să faci «nimic»”. Iar dacă ți se întâmplă ceva rău, își va arăta „empatia” spunându-ți „meritai asta, vezi dacă nu ai făcut ce am spus eu, dacă nu ai făcut ce «trebuie»?”.

Observi aici sursa suferinței despre care noi am vorbim mult, foarte mult. Abuzatorul s-a născut cu „trebuie” în gură – de fapt el chiar se identifică cu zeul Trebuie, chiar crede că are acces la un adevăr universal. Folosirea lui „trebuie” garantează suferința, și garantează și poziția de superioritate – victima doar poate să execute ordinele zeului abuzator.

De ce le place oamenilor poziția de abuzator? Pentru că însemnă putere maximă, regret minim. Ei pot, și cred că au dreptul să rănească pe orice, pentru că ei „știu” care este „adevărul” și „știu” ce „trebuie”. Un abuzator nu suferă de rușine ca tine sau ca mine, pentru că abuzatorul nu greșește niciodată, are soluții pentru orice, de la fotbal, politică și poezie, până la creșterea copiilor, vaccinuri și război.

Ce se întâmplă când un abuzator este descoperit? Acesta își schimbă imediat rolul în victimă și acuză victima că ar fi abuzatoare: „Eu te persecut? Nici pe departe, tu mă acuzi de tot felul de lucruri, dar eu doar îți vreau binele. Tu ești abuzatorul, nu eu!”

S-ar putea că tu pe lângă mulții tăi abuzatori, să realizezi că poate și tu folosești „trebuie” în aproape fiecare propoziție, și că poate și tu joci des rolul de abuzator. Dacă acesta este cazul, și dacă dorești să minimizezi acest rol, vom vorbi mai târziu despre cum să faci asta.

Recunoști modelul de abuzator? Ai și tu acasă și la servici așa ceva? Care sunt cei trei abuzatori de top în viața ta?

Distribuie episodul unei persoane dragi, care suferă de anxietate