Autosabotarea vine cu un „dar”, intre ghilimele, un dar care poate înainte nu îl conectai cu zeul Trebuie. În cazul lui Mihai, el se plânge de situația sa de la job, unde toți colegii performează mult mai bine decât el, se pricep mai bine, vorbesc mai bine, rezolvă mai multe tichete decât el. Ce spunea Mihai când a venit la mine? Spunea că „trebuie” să fie asemenea colegilor săi, să nu fie ultimul din departament, să muncească și el la fel de repede și mult ca grupul din care face parte.
Ce simțea Mihai când se autotortura cu gândul că „trebuie” să fie asemenea colegilor săi? Simțea o mare nefericire, simțea că nu este îndeajuns de bun, că nu se descurcă ca ceilalti și că nu are valoare. Credea că valoarea sa este un lucru care este oferit de cei din jur, iar daca el nu lua nota 10, ca și colegii săi, nu era un om bun, competent. Se plângea deseori că se crede stupid, prost, neinteligent. Se culca cu aceste gânduri și trăia în depresie și anxietate. Depresie pentru că „ar fi trebuit” să fie altfel, și anxietate pentru că mâine tot nu va fi „așa cum trebuie”, ca oamenii din departamentul sau.
Când am auzit acel „trebuie să fiu ca ceilalți”, am realizat că cel mai probabil, de fapt, Mihai nu dorea să fie ca ei. L-am întrebat: „ție ce îți place să faci, care este pasiunea ta favorită?” A răspuns că îi place fotografia și astronomia. L-am întrebat ce muncește la actualul job – răspunde „lucrez în IT și repar rețele informatice”. „Are legătură cu ce iubești tu, fotografia și astronomia?” îl interoghez. El răspunde „pasiunile mele nu au nici o legătură cu jobul la care «trebuie» să merg zilnic”. Îl întreb „Și atunci de ce ai dori să fii bun, ca și colegii tăi, la un job care nu îți place?” A rămas pe gânduri. Am mai avut câteva ședințe în care am revenit asupra subiectelor pasiune, job și „trebuie”, iar după câteva luni si-a schimbat total perspectiva.
Acum nu mai „trebuie” să fie ca ceilalti, ci alege să „vrea” să își direcționeze atenția către pasiunile sale și către familie. A rămas la același job, iar ironic, performanta sa a crescut, cu toate că jobul nu mai prezintă o importanță atât de mare pentru el ca înainte. De ce lucrează acum mult mai eficient, chiar dacă s-a detașat emoțional de job? Pentru că nu mai simte frică, nu mai are gândurile anxioase că „trebuie” să fie ca și colegii săi. În momentul în care a recunoscut că „nu vrea” să fie ca și colegii săi pentru că el are alte pasiuni și competențe, în momentul în care a încetat să se mai compare cu ei și-a câștigat libertatea. A câștigat puterea de decizie, s-a eliberat de a gândi și face ce „trebuie”.
La fel ca și Mihai, și noi ne autosabotăm, ne criticăm și ne pierdem încrederea în noi în fiecare zi, crezând că suntem inferiori, că nu avem valoare pentru că nu facem lucrurile ca omenii din jur, pentru că nu facem „cum trebuie”.
Mihai se critica pentru că nu era „cum trebuie”. Odată ce a scos expresia „trebuie” din viața sa, nu s-a mai autocriticat.
Nu poți critica, dacă nu există „trebuie”.
Iar dacă nu te critici prin trebuie, nu îți pierzi încrederea de sine, ci invers, te accepți și ai o relație sănătoasă și satisfăcătoare cu tine.
Sorina este mamă. La fel ca fiecare femeie care vine la mine, se întreabă dacă este o mamă bună. De fapt știe răspunsul la întrebarea aceasta. Știe ca este o mamă… ne-bună. De unde știe asta? Pentru că toată lumea îi spune asta. Soțul, de obicei absent, se plânge de relația lor. Mama soacră îi spune în mod repetat cum „trebuie” să crească copiii. Chiar și mama Sorinei îi dă sfaturi și comenzi zilnice despre cum „ar trebui” îmbrăcat copilul, cum „ar trebui” hrănit, cum „ar trebui” educat, etc. Toată lumea din jurul Sorinei știe cum „trebuie” crescut un copil, doar ea nu știe. Cat de ciudat este asta!?
Cred că realizezi că încrederea de sine a Sorinei este la pământ. Nu mai are curaj să facă nimic, de frica celor care o vor critica pentru motivul că nu face „cum trebuie”. Îi este frică de soț, mama, și soacră, și îi urăște pe toți – dar nu are curaj să vorbească despre asta – la o adică, ce mamă „bună” vorbește de rău soțul, mama, sau soacra?!
Sorina nu mai avea poftă de viață și ajunsese chiar să se gândească la marele pas, cel de a pleca de pe această lume. Trăia în continuu în frică și în activarea instinctului de supraviețuire, cu simptomele sale fizice: ritmul cardiac ridicat, dureri/înțepeneli de mușchi, tremurat, respirație grea. Credea că moare, sau că poate moartea ar scap-o de suferință.
Ce am făcut cu ea este ce am făcut și cu tine. Am analizat din multe perspective zeul Trebuie, cine îl folosește și de ce, și care sunt consecințele sale. Sorina a învățat că nu „trebuie” să facă ce îi spun ceilalți, că există o infinitate de moduri de a-ți creste copilul, iar soțul, mama și soacra doar încercau să o forțeze să urmeze calea lor.
Acest model este unul generic, care l-am observat la toate mamele cu un suflet bun, înconjurate de oameni care încearcă să le limiteze libertatea și puterea de decizie. De îndată ce Sorina a schimbat gândul „trebuie să fac ce spun ceilalți ca să fiu o mamă bună” cu gândul „fac ce vreau, și asta nu mă face o mamă rea, dimpotrivă”, viața ei s-a schimbat total.
Înainte, când credea că „trebuie” să facă ce i se spune, să execute ordinele soțului, mamei sau soacrei, atunci simțea o profundă lipsă de încredere de sine, simțea că valoarea sa este nulă. Acum nu mai simte atașament față de expresiile de „trebuie” a abuzatorilor, acum a ales să facă ce „vrea”, iar ce simte este control, mult control asupra vieții și deciziilor din viața sa. Simte că are putere și poate să îi înfrunte pe cei trei abuzatori. Nu îi mai crede, și nu își mai ia valoarea din spusele lor.
O persoană care spune ce „trebuie” să faci, ce „trebuie” să gândești, ce „trebuie” să simți, nu te definește ca valoare, ci doar te abuzează. Îți dă ordine să execuți, nu pentru că ei ar fi inteligenți, ci pentru că suferă de o lipsă de creativitate, și nu acceptă că exista mai multe moduri de a fi, inclusiv cel al tău. Într-un fel, ei încearcă să te transforme într-o copie a lor – dar tu vrei asta?!
Mihai și Sorina au fost puși în genunchi de grupul în care își petreceau timpul. Au fost torturați de către ceilalți prin folosirea zeului Trebuie. Chiar și Mihai și Sorina au crezut la un moment dat că nu fac „ce trebuie”. Odată ce au înțeles că totul se reduce la o expresie deosebit de falsă și distructivă, si-au schimbat modul de gândire. Când îți schimbi modul de vorbire, îți schimbi modul de gândire. S-au detașat de abuzatori, și au luat controlul asupra lor, renunțând să facă ce „ar trebui” și începând să facă ceea ce „vor”. Amândoi sunt acum oameni diferiți, renăscuți și fericiți – un lucru de care se miră cei care nu știu de ce s-au transformat atât de mult. Au reușit să scape de sub tirania abuzatorilor pentru că au renunțat să îl mai creadă pe zeul Trebuie.
Ok, felicitări pentru efortul de azi, ai parcurs un material complex. Am vorbit despre modul în care momentul în care ne propunem să facem ceva folosind zeul Trebuie: „trebuie să slăbesc”, „trebuie să fac curat”, „trebuie să scriu lucrarea”, este și momentul în care ne dăm seama că nu vrem să facem acel lucru, și că probabil vom procrastina făcând total alte lucruri: privind la televizor, navigând pe rețelele sociale, etc. Mai mult, cu fiecare acțiune care „ar trebui” să o facem, dar nu am nerealizat-o, ne învinuim, și ne scădem stima de sine. Și asta nu facem doar noi, ci suntem „ajutați” de către grupurile în care trăim, să luăm aminte că nu facem „ce trebuie”, că nu gândim „ce trebuie”, că nu simțim „ce trebuie”, etc, iar asta ne erodează și distruge încredea de sine. Chiar dacă intențiile celor din jur sunt nobile, practicarea lor prin folosirea zeului trebuie ne răpește puterea personală și satisfacția vieții.
Asta se întâmpla înainte, pentru că acum te protejezi de ei, te detașezi de ei, înțelegi că sunt limitați și că vor să te forțeze să fii și să faci ca ei. De acum înainte alegi să nu îi mai crezi, să nu mai faci ce „trebuie”, ci să faci ce „vrei”.
Îți doresc o zi plină de pace, ne întâlnim în modulul următor, pe curând!
